Diabetul zaharat este o patologie complexă care poate fi diagnosticată și în absența oricăror simptome anterioare, iar expertiza în DIABETOLOGIE este esențială în gestionarea acestei afecțiuni. Valorile mari ale glicemiei evoluează treptat, dar silențios, în cazul diabetului zaharat tip 2 chiar timp de câțiva ani până la unele manifestări clinice.
Există două categorii de complicații, cele acute care pot să apară atât la debutul diabetului cât și pe parcurs, iar complicațiile cronice apar în cazul expunerii îndelungate la o glicemie crescută, în cazul diabetului necontrolat
Complicațiile acute sunt urgențe medicale, prin severitatea simptomelor.
- Cetocidoza diabetică și starea hipersomolara hiperglicemica apar atunci când glicemiile au crescut la valori care influențează puternic întreg metabolismul paceintului, cu deshidratare importantă și stare generală înrăutățită. De multe ori poate fi prima prezentare la medicul a unei persoane care până în acel moment nu știa că are diabet zaharat.
- Hipoglicemia poate să apară în cazul în care medicul diabetolog a prescris tratament cu insulină sau cu sulfonilureice (Diaprel, Amaryl) însă și în cazul în care din cauza unei boli suprapuse, pacientul nu se alimentează, are vărsături sau diaree.
Complicațiile cronice sunt date de persistența îndelungată a hiperglicemiei care împreună cu modificările metabolismului lipidic alterează treptat în principal vasele de sânge. Există o afectare a vaselor mari de sânge care afectează inima, vasele de la nivelul creierului și de la nivelul membrelor inferioare.
- cardiopatie ischemică și severitatea ei cea mai mare – infarctul miocardic, care la persoanele cu diabet zaharat poate fi minim simptomatic
- insuficiență cardiacă – diabetul zaharat este un factor major de apariției a acestei patologii cu risc crescut de deces . Se manifestă prin dispnee la eforturi mici, edeme periferice, însă poate să se dezvolte și fără simptome.
- Boala cerebrovasculară în diabetul zaharat este cauza a 25% din decesele acestor pacienți, prin accidentele vasculare ischemice (AVC-uri) care au o evoluție mai severă și sunt însoțite de grad mai mare de invaliditate
- Arteriopatia periferică afectează vasele de la nivelul picioarelor iar paciențîi nu se mai pot deplasa pe aceleași distanțe că și înainte fără a face mici pauze,din cauza crampelor musculare din gambe. Ischemia critică , absența fluxului de sânge local, este caracterizată prin durere intensă la nivelul gambei sau a unor degete, însoțită de paloare, temperatura scăzută și reprezintă o urgență medicală
Complicațiile cronice ale diabetului zaharat includ și vasele mici de sânge și a nerviilor periferici, iar organele cel mai frecvent afectate sunt ochii, rinichii și picioarele.
- Retinopatia diabetică poate să apară la 4-5 ani de la debutul diabetului zaharat tip 1 însă în cazul diabetului tip 2 poate fi prezența încă de la diagnostic . Arterele mici de la nvelul retinei sunt ocluzate și apar vase noi care însă nu sunt funcționale. Poate evolua perioada îndelungată fără niciun simptom sau pot să apară vedere încețoșată, puncte luminoase sau pete în câmpul vizual, senzația de presiune la nivelul ochilor. Retinopatia diabetică este cea mai frecvența cauza de orbire la nivel mondial , fiind importantă depistarea modificărilor încă din stadiul incipient
- Nefropatia diabetică– semnifică afectarea rinichilor de către glicemiile crescute îndelungat și un control slab al tensiunii arteriale. Simptomele apar tardiv și pot fi reprezentate de edeme periferice, creșterea tensiunii arteriale, scăderea cantitățîi de urină.
- Neuropatia diabetică – interesează cel mai frecvent nervii de la nivelul picioarelor , neuropatia diabetică periferică , și se manifestă prin senzația de arsură, înțepături, furnicături, scăderea sau pierderea sensibilitățîi de la nivelul tălpilor. Neuropatia autonomă poate să intereseze și bătăile inimii, digestia sau transpirația.
Aflați cum vă poate ajuta Dr. Bercea Anda, specialist în diabetologie de la clinica Cluj Medical Center, să evitați aceste complicații:
Este necesar că în cadrul fiecărui control să îi menționați medicului diabetolog dacă au apărut simptome noi care va îngrijorează. Menținerea unor glicemii stabile, a unui nivel scăzut de colesterol LDL și o tensiune arterială adecvată sunt esențiale în prevenția complicațiilor diabetului zaharat. Există o serie de consulturi care trebuie efectuate periodic pentru a va asigura că nu apar complicațiile și, în cazul în care apar, sunt surprinse încă din faza incipientă și sunt tratate corespunzător. Iată ce consulturi puteți să efectuați cel puțin annual
- Consultul cardiologic cu EKG și monitorizarea tensiunii arteriale
- Efectuarea indiceluiglezna braț -de către medicul diabetolog, cardiolog sau medicul de familie, pentru a depista arteriopatia periferică
- Examenal piciorului – efectuat de către medical diabetolog
- Examen oftalmologic cu evaluarea fundului de ochi
- Analize de sânge și urină pentru verificarea funcției renale (creatinina serică, raport albuminemie /creatininurie), a nivelului colesterolului , a funcției hepatice.
Un stil de viață sănătos și medicația modernă, împreună cu teste specifice indicate periodic de către medicul diabetolog, pot să diminueze semnificativ riscul dezvoltării oricărei complicațîi ale diabetului iar pacientul să aibă o viață fără efecte negative ale acestei boli .
Nici un comentariu